Stau la blog ca tot romanul intr-un suflet cu doua camere, partial decomandat

2008-03-11 19:00

curs practic de băgat picioare în meseria de jurnalist
     media: 0.00 din 0 voturi

cursul se găseşte în dilema veche şi nu e prezentat ca un curs, ci puţin pe cealaltă parte. dar nu vă mai ţin eu aiurea de poveşti, ci vă invit să daţi o fugă aici.

p.s. mulţumim pe această cale lui nea gogu' ttm-istu pentru link.

2008-03-11 11:01

o idee naivo-idioată... la prima vedere
     media: 0.00 din 0 voturi

aseară am fost invitat ceva ceva sindrofie dansantă, figurantă şi unsă în alcool, la o berărie din frumosul oraş. iar dacă tot a fost pe bază de alcool, normal că toată lumea s-a întins la discuţii. eu m-am conversat cu o colegă de breaslă, că de fapt aici voiam să ajung, colegă ce s-a oferit la un moment dat ca, dacă voi edita o carte din blogul aici de faţă, ea să fie editor şi tăte cele. bine, ideea ca blogul să devină carte am mai auzit-o, dar niciodată n-am luat-o în serios, nici chiar la momentul discuţiei de aseară. asta până am ajuns acasă...

iaca la ce mi-o zburat mintea preţ de vre-un ceas şi ceva aseară, înainte să adorm: în primul rând cartea ar urma să adune doar postările alese de mine. fiind alcătuită din postări... inevitabil ar fi o carte cu totul anormală. fiind anormală nu vor exista majuscue, întocmai cum procedez eu acum pe blog. iar asta ar fi cea mai mică nebunie. cartea ar urma să fie livrată într-o cutie care să copieze un pachet de ţigări. în loc de avertismentele anti-fumat, pe carte ar scrie "cititul dăunează grav sănătăţii mintale, obosind şi vederea". pe spate aş scrie aşa: "fiind că nu mi-am propus să mă îmbogăţesc din această carte vă rog pe toţi cei care aţi dat bani pe ea şi consideraţi că nu merită, să mă sunaţi la numarul de telefon 0724023740 pentru a vă returna banii". din cutie ar urma să iasă cartea propriu-zisă, care pe coperţi va avea numai ţigări desenate, plus nişte loc pentru titlu. cartea va fi publicată la "editura vura" ar avea un mic manual de folosire la început, în care aş explica.. de pildă, de ce scriu cu litere mici, ce m-a apucat să scot o carte, că totul e o tragicomedie şi orice asemănare cu persoane reale este pur voită şi alte cele. la lansare aş urma să chem pe toţi cititorii blogului, pe primar şi pe prefect ca să fie în acelaşi timp în acelaşi loc fără putinţa de a se certa, iar eu m-aş îmbrăca într-un costum cu mânecă scurtă, cu pantaloni scurţi, cămaşă scurtă şi cravată tăiată de la jumătate... că doar am de prezentat o carte anormală, ce naiba?

mnoah... şi cum toată distracţia asta costă bani aş veni tot în faţa dumneavoastră şi v-aş ruga ca, dacă sunteţi 100 la număr, fiecare să contribuie cu câte 100 de lei şi cred că fondurile adunate ar ajunge. dar cum nimeni nu aruncă bani aiurea pe geam, cum eu n-am timp de aşa ceva acum şi cum era păcat ca toate gândurile acestea cu cartea să nu apară nicăieri... totul a fost materializat şi reciclat aici în această postare. ziua bună!


 
Termeni si Conditii de Utilizare