Stau la blog ca tot romanul intr-un suflet cu doua camere, partial decomandat

2008-03-24 13:27

m-am mutat!
     media: 5.00 din 2 voturi

după un studiu de vreo două trei zile în care am căutat o platformă care să mă mulţumească pe deplin, iată că n-am găsit, dar cu această ocazie am luat decizia să mă mut la oamenii ăştia de pe blogger.com. după ce s-a născut pe yahoo 360, a copilărit pe ablog.ro, acum blogul meu a ajuns la pubertate. i-au dat primii pătrunjei de mustaţă, i s-a îngroşat vocea, umblă după femei, are perioade de dereglări hormonale, deci era absolut firesc şi total inevitabil să-şi dorească să mai circule aşa... din floare-n floare. motiv pentru care acum a ajuns aici. în speranţa că se va maturiza în cele din urmă, îşi va lua bacul şi va intra la facultate undeva, la drept ori la medicină, desigur, sper să devină cât mai stabil, să-şi găsească şi el o relaţie de durată şi să se potolească naibii! eu nu pot decât să-i urez succese şi cititori mulţi şi fideli!
iar acum dacă tot l-am felicitat şi l-am urat, oare dă de băut?

de acum înainte mă găsiţi aici

iar dacă aveţi şi pretenţia să ţineţi minte link-ul atunci iaca reţineţi treaba asta:

http://heghes.blogspot.com

2008-03-22 17:30

probleme pe scara blogului
     media: 5.00 din 1 vot

când mi-am făcut prima dată blog pe yahoo 360 nu prea ştiam eu ce e acela blog, cu ce garnituri şi salate se serveşte şi alte amănunte, dar l-am folosit aşa cred că mai bine de un an. după care am simţit că "tehnologia" blogurilor mi-a luat-o prea mult înainte şi ar fi cazul să recuperez, aşa că m-am decis să mă mut aici. sincer... nici nu mai ştiu exact cum m-am decis asupra ablogului... cred ca le-am luat în ordine alfabetică, iar ablog.ro a fost primul din catalog. mnoah... ce să zic, a fost şi este ok... că m-am obişnuit cu el. dar face figuri câteodată. adică am păţit de vreo câteva ori să mi se schimbe din senin parola de la contul de administrare , aşa din senin, fără nici un motiv. buuun... mi-am bagat mailu şi am apăsat butonul care îmi trimitea parola pe, şi anume, mail, iar în 10 zecunde problema era rezolvată. joi s-a întâmplat dinnou acelaşi lucru, dar n-a mai funcţionat butonelul... adică îmi zicea că mi-a trimis, iar pe mail nu intra nimic. ceea ce înseamnă înşelătorie băi ablogule care eşti tu ablog şi care m-ai minţit. până la urmă am scris un mail administratorului, care a dat de capăt poveştii. acuma... că parola aia înseamnă fix nimic pentru oamenii de la ablog... parcă aşa tare nu mă doare capul, că doar dacă o folosesc în vre-un scop anume... se vede imediat pe site, iar mie nu mi-e greu să urlu şi să spun la toată lumea că ablog m-a tras în piept. da totuşi, să trebuiască să trimit mail la administrator şi să aştept o zi doar ca să dau aprobare la un coment, ori să bag o postare... deja e cam mult. deeeeci, dragă măi ablogule, data viitoare când te mai joci cu nervii mei să ştii că e foarte probabil că ajungem la divorţ. ceea ce eu nu prea vreau, că-s dinăla care o dată ce şi-o făcut un blog îi e tare lene să se apuce să o ia de la capăt la alt stăpân. da dacă insişti... io ce să fac?

2008-03-20 18:18

cum să urinezi contra naturii
     media: 4.00 din 1 vot

astăzi la tîrgu-mureş a fost o vreme superbă, care a acoperit aproape toate fenomenele de pe parcursul unui an. dimineaţa a fost una de toamnă târzie, mohorâtă pe alocuri, friguroasă şi gri. mai spre amiază s-a înnorat şi mai tare, iar toamna era regină peste oraş. după care, pe la ora două a început să ningă puternic... dar a nins băi nene, de zici că era început de decembrie. după vreo 20 de minute, în timp ce încă ningea, a ieşit soarele. faaaain, minunat, cu tendinţe de grozav. s-a oprit şi ninsoarea şi puteai să bagi mânan-n foc că e cea mai curată primăvară. acum e soare, puţin cam frig... dar binişor.

noah ia ghiciţi acum ce a făcut astăzi salubriserv... păi cum ce? a udat drumurile, normal... probabil prima dată a vrut să spele praful (lucru care nu prea iese prin simpla udare a străzilor), a doua oară a vrut să spele ninsoarea... care nu prea văd cum poate fi spălată, iar a treia oară să spele ploaia. nu mă întrebaţi care e logica, ci mai bine sunaţi la salubriserv.

2008-03-20 00:24

oleacă misogin
     media: 5.00 din 4 voturi

tot nu mă las până nu dau cu cărtărescu de pământ, cu tot cu a lui carte în care ne explică nouă, încrengăturii bărbaţilor, de ce iubim femeile. păi şi dacă eu vreau să explic de ce ar fi trebuit interzise femeile prin lege ?

păi deaia că ne fac nervul mic, iar după ce reuşesc dansează pe călcâiele pe el. pentru că le doare capul mai mult decât pe cel mai năpăstuit de durerile de cap dintre bărbaţi. pentru că au mania cu pantofii, hăinuţele, blănuţele, poşetuţele etc. toate având o singură finalitate comună: falimentul. pentru că îţi pun întrebări capcană de genul "m-am îngrăşat?" sau "îmi stă bine în rochia asta?". pentru că nici un bărbat întreg la minte nu le poate înţelege, ceea ce nu e de mirare, întrucât nici ele nu se înţeleg unele pe altele, ceea ce duce uneori la bătăi cu tras de păr. pentru că se uită la bărbaţi pe stradă doar cu coada ochiului, fără să aibă tupeu să mişte măcar un milimetru căpăţânile dacă tot le place exemplarul masculin cu pricina. pentru că ele au 1 şi 8 martie, pe care noi nu le avem. pentru că nu le putem interzice prin lege, deşi avem majoritate confortabilă în parlament, guvern, consilii judeţene, locale, preşedinţie... pentru că le iubim bă, deaia!

2008-03-17 21:09

analiza obsesiei
     media: 3.75 din 4 voturi

dragi elevi, la lecţia de astăzi vom analiza o obsesie. cum vine asta? păi staţi aşa că abia am început... răbdare şi ajungem şi la subiect. până una alta să ne înţelegem ce e cu obsesiile acestea. e vorba de obsesii muzicale, care vin, dau toată muzica din playlist afară şi rămân cel puţin câteva zile, după care se duc în treaba lor. acum e la rând pasărea colibri cu a lor lăptărie a lui enache, pe care dacă n-aţi ascultat-o din postarea trecută vă mai invit o dată să o ascultaţi dând un click aici ni.
buuun... să trecem la subiect:

Iti amintesti, se inserase,
Umblam pe starzi intortocheate,
Mergeam firesc pana la urma
La Laptaria lui Enache .

deci un tip uşor trecut de jumătatea vieţii îşi aminteşte ce meseriaş era el când umbla cu blugi rupţi, cu plete, seara, la birt să se îmbete ca porcu... pardon, ca un om romantic ce era el romantic când era el tânăr. mai departe...

Iubito, hai, prin poarta noptii,
Sa trecem si-o sa-mi dai dreptate,
Sa stam macar un ceas sau doua,
La Laptaria lui Enache.

aici deja îşi aduce aminte că era cu femeia lui, o dă în romantisme siropoase gen "poarta nopţii", dar după câteva dulcegării de genul acesta îşi revine, îşi aduce aminte de rostul şi de locul său în această lume, aşa că dă fuga dinnou la birt.

Habar nu am, habar nu ai,
Ca timpul trece, se prea poate,
Pana la ziua sa ramanem,
Deci iarasi suntem pusi pe fapte.

constată că dacă bei timpul zboară ca naiba. nu-şi mai dă seama dacă e vorba despre orele de la birt, ori despre anii petrecuţi alături de femeia pe care, a dracului să fie, dar tot o iubeşte bă! normal... ajung la partea cu făcutul dragostei: "iarăşi suntem puşi pe fapte"

Iti mai spuneam din cand in cand,
C-o sa ma pierd cu tine-n noapte,
Dar tot ne-oprim sa bem o bere,
La Laptaria lui Enache.

îşi aduce aminte ce povesteau ei în timp ce făceau dragoste, după care-şi aminteşte de eterna şi fascinanta bere din lăptărie.

Erai usor infiorata,
E-adevarat, trecuse anu',
O, Doamne, cat de mult doreai
Sa cante Johny Raducanu.

aici deja femeia lui contabilizează tot mai mulţi ani, ceea ce înseamnă că îmbătrâneşte, ceea ce nu e prea bine. tot aici îşi aduce aminte că-n tinereţe le plăcea johny raducanu.

Habar nu am, habar nu ai,
Ca timpul trece, se prea poate,
Pana la ziua sa ramanem,
Deci iarasi suntem pusi pe fapte.

idem treaba cu dragostea.

Habar nu am, habar nu ai,
Ca timpul trece, se prea poate,
Pana la ziua sa ramanem,
Deci iarasi suntem pusi pe fapte.

idem

La umbra ochilor tai mari,
Sa stau s-ascult e-o sarbatoare,
Am reusit s-avem un loc
Si asta este o mirare.

asta e partea care-mi place cel mai mult, când în sfârşit îmbătrâneşte şi el destul încât să se maturizeze (coacă la minte), motiv pentru care reuşeşte şi el să fie un romantic desăvârşit. treaba cu "la umbra ochilor tăi mari să stau s-ascult e-o sărbătoare" e de mare fineţe.

Si fiindca te doresc prea mult
Si casa mea nu-i prea departe,
Te iau de mana si te duc
Din Laptaria lui Enache.

partea proastă e că, bătrân fiind, uită pentru câteva minute de sfânta bere din lăptărie şi decide să-şi ducă femeia acasă. nu are rost să vă explic de ce.

Laptaria lui Enache,
Laptaria lui Enache.
Laptaria lui Enache,
Laptaria lui Enache...

şi-a revenit. e un bărbat adevărat. complet.
bineînţeles asta a fost o interpretare de tip fast-food, ceea ce nu reprezintă neaparat gândurile celui care a scris versurile. e un fel de aducere aminte a modului în care tovarăşii & tovarăşele, mai târziu domni şi doamne, profesori şi profesoare de română încercau să ne bage interpretări de poezii de-a gata pe gât în jos, ca nu care cumva, doamne fereşte, să învăţăm să gândim cu capul nostru. până la lecţia viitoare vă rog să învăţaţi asta pe de rost, că dăm extemporal şi vă ia tovarăşa mama lui dracul dacă nu-mi ştiţi asta ca pe apă!

2008-03-17 00:29

despre paritatea fericirii la bursa de capital
     media: 5.00 din 3 voturi

stau şi mă minunez cum am dat dinnou lovitura cu titlul acesta de crestat vene. bun... ideea din această ediţie pleacă de la meet joe black . da... ştiu, nu e tocmai un film nou dacă ne gândim că premiera a avut loc în 1998, dar eu l-am văzut abia săptămâna trecută. aş exagera puţin dacă v-aş spune că de atunci şi până la momentul acesta la care vă scriu mă chinuie faza la care vreau să mă opres... dar până la urmă nu e cine ştie ce minciună, iar faza e absolut superbă. adică nea anthony hopkins explică la un moment dat ce e aia fericire, spunând că el a fost fericit în ziua în care s-a trezit şi se gândea în mintea lui că nu mai vrea nimic în plus. iar asta se întâmpla după moartea soţiei sale, când relaţia cu una din ficele lui nu era tocmai genială, iar la slujbă tocmai pierduse controlul unei mari companii.

în duminica asta mi-am făcut timp eu, şi-a făcut timp şi ea, şi iaca ne-am întâlnit după luni bune de zile în care nu ne-am văzut deloc. eu şi cu o foarte bună amică de-a mea. şi am vorbit cum vorbeam pe vremuri. poveşti lungi şi uşori siropoase despre fericire, despre sensul vieţii, despre slujbe, despre bani şi dinnou despre fericire. despre planuri de reeditare a unor chefuri pe care cu siguranţă nici eu şi nici ea nu le vom uita. şi vrea să-şi ia maşină, e greu cu noul loc de muncă, ce facem cu fericirea asta? ... ia uite că a dat negrul ăla de la steaua gol... nu, pe bune, acum în timp ce scriu a dat ăla gol. ştiţi voi... genul ăla de discuţii în care zbori de la o idee la alta pe nesimţite.

înainte de asta am fost părtaş la o altă discuţie despre fericirea sentimentală, însă fără a fi actor direct implicat... băi ai 30 de ani azi mâine şi tu umbli aiurea şi nu eşti în stare să-ţi găseşti o femeie, cam asta era mesajul pe care o doamnă respectabilă încerca să-l bage pe gâtul celui care nu avea încotro, întocmai ca un condamnat în faţa ghilotinei, trebuind să înghită. mai mult în sec.

claie peste grămadă mai iese de la naftalină şi piesa asta. a dracu de faină... n-am ce zice, dar care mai aruncă o găleată de melancolie peste tot amalgamul deja format în mine. mă şi opresc aici să dau replay la piesă şi să vă doresc o săptămână faină, dacă se poate nu foarte melancolică!

2008-03-14 18:39

golăneală filimonească
     media: 5.00 din 1 vot

domnul brişcaru, cornel brişcaru pentru necunoscători, a fost membru psd. şi cred că e şi acum. tot el este şi preşedinte la un ong. la apdo lider. el e şi un excelent comunicator. e şi tânăr şi pe deasupra şi bătăios. numai bun de pus candidat la alegeri pentru primărie. dezavantajul mare pentru cine se ia la trântă cu el e acela că mai ştie şi niţică legislaţie, cu care nu se fereşte să te lovească în moalele capului. asta n-ar fi bine pentru domnul primar florea, care oricât de bun de gură ar fi, într-o confruntare directă cu domnul brişcaru tot şi-ar lua-o. deci... nu e bine, asta am stabilit. cum domnul brişcaru a ajuns să fie candidatul psd pentru primărie, fără prea mari şanse să câştige bătălia, în tabăra pd-l, care-l susţine pe florea, s-a înnorat puţin. unul din cei mai servili şi degrabă săritori pentru şefu' dorin e domnul vasile filimon de la administraţia pieţelor. care s-a oferit, fără să spună nimănui, să-i închidă lui brişcaru sediul de la apdo lider. ceea ce a şi făcut, punând lacăt peste şandramau apdo lider închiriată de la primărie. ceea ce nu e tocmai legal, ceea ce domnul brişcaru ştie, el ştiind de asemenea şi cum să urle în târg în aşa fel încât toată lumea să afle. realizând toata acestea şi domnii de la pd-l, l-au pus pe filimon să facă un "la loc comanda!" în aceeaşi zi în care s-a aflat în treabă. adică azi. că de nu... ieşea domnul brişcaru în conferinţă de presă şi dădea cu florea, cu tot cu al lui filimon, de pământ de le şifona niţel cămăşile cu care-şi îmbracă a lor imagine. ceea ce n-ar fi fost, nu-i aşa, bine. numai atât pe azi. până la următoarea ediţie a emisiunii "să ne dăm cu stângu-n dreptu' în plină campanie" eu vă doresc numai, şi anume, bine!

2008-03-12 19:42

distracţie politică
     media: 3.00 din 2 voturi

ieri v-am dat link-ul spre articolul din dilema veche despre presă. tot ieri am ajuns acasă şi m-am pus după 10 la televizor. şi cum la slave izaure, marimare şi anatomii de-ale lui grey (gata gata... nu vă enervaţi că mă iau de serialele voastre) nu mă uit, am dat pe domnul gâdea & company la antena 3 să văd dacă nu s-au plictisit să dea în băsescu. suprinzător... sau mai degrabă nu, chiar nu se plictisiseră, aşa că biciuiau cu spor la dom preşedinte, făcând o comparaţie între taxa de primă înmatriculare a domnului tăriceanu şi renumita taxă băsescu din 1997, când actualul preşedinte era ministru al transporturilor. si dăi si combate cu maistrul....ăăăsta... maestrul cristoiu si ardel pe băsescu, mama lui de hoţ care este el ca tăriceanu.

buuuun. ia să dau eu pe realitatea, zic, să văd dacă nu cumva s-au plictisit turcescu & company să-l biciuiască pe maestrul tăricean cu minunata lui taxă cu tot. altă surpriză de proporţii: nu, nu se plictisiseră. aflaţi în plin focul creaţiei, turcescu şi vreo trei invitaţi combăteau cu spor cum că guvernul ne fură şi cum să ne ferim de el şi unde să umblăm ca să ne recuperăm banii şi alte cele.

după toata distracţia asta am zis că trebuie să-mi cumpăr televizor dinăla mai inteligent ca al meu, care afişează două canale deodată. astfel, cele două televiziuni, afişate concomitent la mine pe televizor vor fi total imparţiale. îl vor trata în mod absolut similar, atât pe preşedinte, cât şi pe primul-ministru. dar numai dacă vor fi afişate deodată. până atunci vă invit să priviţi bine şi să cugetaţi şi mai bine. sara bună!

2008-03-12 11:35

ne jucăm
     media: 5.00 din 1 vot

am primit o leapsă de la denisuca, potrivit căreia trebuie să vă trimit în şapte locuri reprezentative pentru judeţul mureş. păi... să le luăm pe rând: combinatul chimic azomureş, combinatul bicapa de la tîrnăveni, termocentrala de la iernut, groapa de gunoi de la cristeşti, fabrica de bere dezafectată de la reghin, neaparat de văzut şina de cale ferată din sighişoara (plină de tradiţionalele gunoaie de juma de metru stratul), iar către final cartierul valea rece din tîrgu-mureş.

acuma dacă e să o luăm pe bune, atunci în primul rând vreau să invit toţi cititorii mureşeni să vină cu propia variantă pe care să o treacă la commenturi, pornind de la lista mea: castelul de vânătoare de la lăpuşna, castelul de la iernut, rezervaţia de bujori de la zau de câmpie, absolut obligatoriu de văzut cetatea sighişoara, biblioteca teleki cu căţi extrem de rare din tîrgu-mureş, defileul mureşului unde ar fi păcat să nu vă abateţi până sus pe scaunul domnului şi un concert de muzică simfonică în palatul culturii din tîrgu-mureş (da iute până nu se apucă de restaurat vitraliile).
deci... dragi citirori mureşeni, prestaţi şi voi de data asta, ca să o convingem pe denisuca că mureşul e dat dracu de fain.

2008-03-11 19:00

curs practic de băgat picioare în meseria de jurnalist
     media: 0.00 din 0 voturi

cursul se găseşte în dilema veche şi nu e prezentat ca un curs, ci puţin pe cealaltă parte. dar nu vă mai ţin eu aiurea de poveşti, ci vă invit să daţi o fugă aici.

p.s. mulţumim pe această cale lui nea gogu' ttm-istu pentru link.

2008-03-11 11:01

o idee naivo-idioată... la prima vedere
     media: 0.00 din 0 voturi

aseară am fost invitat ceva ceva sindrofie dansantă, figurantă şi unsă în alcool, la o berărie din frumosul oraş. iar dacă tot a fost pe bază de alcool, normal că toată lumea s-a întins la discuţii. eu m-am conversat cu o colegă de breaslă, că de fapt aici voiam să ajung, colegă ce s-a oferit la un moment dat ca, dacă voi edita o carte din blogul aici de faţă, ea să fie editor şi tăte cele. bine, ideea ca blogul să devină carte am mai auzit-o, dar niciodată n-am luat-o în serios, nici chiar la momentul discuţiei de aseară. asta până am ajuns acasă...

iaca la ce mi-o zburat mintea preţ de vre-un ceas şi ceva aseară, înainte să adorm: în primul rând cartea ar urma să adune doar postările alese de mine. fiind alcătuită din postări... inevitabil ar fi o carte cu totul anormală. fiind anormală nu vor exista majuscue, întocmai cum procedez eu acum pe blog. iar asta ar fi cea mai mică nebunie. cartea ar urma să fie livrată într-o cutie care să copieze un pachet de ţigări. în loc de avertismentele anti-fumat, pe carte ar scrie "cititul dăunează grav sănătăţii mintale, obosind şi vederea". pe spate aş scrie aşa: "fiind că nu mi-am propus să mă îmbogăţesc din această carte vă rog pe toţi cei care aţi dat bani pe ea şi consideraţi că nu merită, să mă sunaţi la numarul de telefon 0724023740 pentru a vă returna banii". din cutie ar urma să iasă cartea propriu-zisă, care pe coperţi va avea numai ţigări desenate, plus nişte loc pentru titlu. cartea va fi publicată la "editura vura" ar avea un mic manual de folosire la început, în care aş explica.. de pildă, de ce scriu cu litere mici, ce m-a apucat să scot o carte, că totul e o tragicomedie şi orice asemănare cu persoane reale este pur voită şi alte cele. la lansare aş urma să chem pe toţi cititorii blogului, pe primar şi pe prefect ca să fie în acelaşi timp în acelaşi loc fără putinţa de a se certa, iar eu m-aş îmbrăca într-un costum cu mânecă scurtă, cu pantaloni scurţi, cămaşă scurtă şi cravată tăiată de la jumătate... că doar am de prezentat o carte anormală, ce naiba?

mnoah... şi cum toată distracţia asta costă bani aş veni tot în faţa dumneavoastră şi v-aş ruga ca, dacă sunteţi 100 la număr, fiecare să contribuie cu câte 100 de lei şi cred că fondurile adunate ar ajunge. dar cum nimeni nu aruncă bani aiurea pe geam, cum eu n-am timp de aşa ceva acum şi cum era păcat ca toate gândurile acestea cu cartea să nu apară nicăieri... totul a fost materializat şi reciclat aici în această postare. ziua bună!

2008-03-10 16:52

leac anti-luni
     media: 0.00 din 0 voturi

azi e o frumoasă zi de luni, zi prin excelenţă depresivo-maniaco-pierdută din toate punctele de vedere. la care se adaugă frigul de afară şi încăpăţânata asta de ploaie mocănească, formând astfel un background minunat pentru tăiat vene şi alte îndeletniciri din aceeaşi categorie. cum, nu-i aşa, eu sunt alături de cititorii mei şi la bine şi la rău, fix ca un politician mincinos şi ordinar, vin acum în faţa domniilor dumnivoastre cu soluţia perfectă de ieşire din criză, de această dată ca un vânzător ambulant care bate din uşă în uşă şi vrea, mai nou, să candideze la primărie, respectiv o piesă care (pe care bă! nu mai vorbi ca tăriceanu) am tot ascultat-o prin jazz, fără să o ştiu de fapt după nume, dar care am găsit-o pe blogul irinuţei, care la rândul ei ne trimitea pe trilulilu undeva.... cam aici, ca să o şi ascultăm. ceea ce vă invit să faceţi şi dumneavoastră. în speranţa că ziua de luni în cele din urmă se va şi termina, vă doresc numa, şi anume, bine!

2008-03-09 15:32

pesimism de duminică ploioasă
     media: 5.00 din 2 voturi

cea mai drăguţă chestie adusă de ziua de duminică este că poţi să circuli prin oraş într-un mod normal. motiv pentru care am ieşit azi la o tură cu maşina, desigur, cu un scop anume, nu ca draga mea amică şi vecină care se plimbă de dragul plimbatului. ajung la un semafor, unde era roşu şi-l văd pe un oarecare domn cutărescu angajat la primărie trecând pe trotuar. domnul cutărescu e un domn la vreo 30-35 de ani, elegant, plesnind de sănătate, încă fără burtă... mă rog, ideea e că ar putea avea trecere la multe femei. cu atât mai mult cu cât domnul cutărescu este un domn bine înfipt în realităţile zilelor noastre. drept urmare, nu trebuie să vă mire prezenţa lui vineri ori sâmbătă seara prin baruri, cluburi ori discoteci. şi-n plus, domnului cutărescu îi place distracţia la fel ca şi mie, deci nu se va sfii să danseze, doar pentru că, întâmplător, sunt şi eu prin preajmă. şi-apoi... ce e rău în a te distra, atâta timp cât nu deranjezi pe nimeni? din anumite puncte de vedere îl apreciez oarecum pe domnul cutărescu, întrucât, din câte am putut observa, are o stare materială bunicică. nu ştiu unde stă, dar atâta timp cât reuşeşte să se îmbrace mereu elegant, să conducă o maşină nu mai veche de cinci ani, să-şi permită ieşirile acestea de care pomeneam, mă gândesc în mintea mea că nu o duce tocmai rău.
ce mai tot o întindem... domnul cutărescu ar putea fi invidiat de multă lume.

azi, când l-am văzut la semafor, domnul cutărescu era trist. adică... nu pot spune exact ce o fi fost în sufletul omului, dar pe faţă nu i se citea altceva decât tristeţea. împingea atent şi grijuliu, dar printr-un gest oarecum rutinat, un copil de la spate, către propia maşină, în timp ce în spatele lui venea o cucoană trecută de 30 de ani, prea supraponderală pentru vârsta ei, îmbrăcată mai degrabă neglijent în comparaţie cu domnul cutărescu. s-au îmbarcat toţi în maşina de familişti, nu mai veche de cinci ani şi s-au dus, cel mai probabil, spre casă. iar aici preia conducerea imaginaţia mea. s-au dus deci, probabil, la casa lor, frumos aranjată, după tendinţele de acum cinci ani, când probabil tânărul cuplu s-a căsătorit. acum trăiesc fericiţi într-un apartament suficient de mare încât să poată adăposti cuplul cu tot cu copil, cu perdele frumos colorate la geam, cu o bucătărie utilată după cele mai noi standarde, dar cu holuri strâmte de blocuri comuniste. ceea ce pe ei nu-i deranjează, că doar sunt un tânăr cuplu fericit. fiecare are o slujbă relativ bine plătită, toată ziua merg la servici, după-amiaza se întorc, mai schimbă o vorbă, mai apare o problemă cu copilul, seara se culcă, iar dimineaţa o iau de la capăt. dar ei sunt fericiţi că se au unul pe celălalt şi se bucură că duc o viaţă decentă, ceva mai lipsită de griji. sunt tineri, au toată viaţa înainte şi... de ce nu s-ar bucura de ea?

singura problemă e că domnul cutărescu e numai unul. adică el e şi cel care se distrează vineri şi sâmbătă, dar şi familistul uşor sictirit de viaţă. el face parte din cuplul modern de om capitalist, ajuns să se realizeze. şade într-o casă decentă, are o maşină decentă, o slujbă decentă, o nevastă decentă, un copil decent, o viaţă socială decentă, totul într-un oraş relativ decent. minunat! grozav! fermecător! şi atunci de ce curgea tristeţea în şiroaie, printre picurii de ploaie pe chipul domnului cutărescu azi, când l-am văzut la semafor?

2008-03-08 16:12

la mulţi ani!
     media: 0.00 din 0 voturi

da măi brutelor, porcilor, măgarilor, insensibililor care esteţi voi bărbaţi, azi e 8 martie, cunoscută drept ziua suflării feminine din întreaga lume, deci inclusiv românia. se cuvine deci să prestăm un mic post siropos şi greţos pe alocuri (pentru unii), dar sincer băi! cum ar veni, exact ce simt io.
deci domnişoarelor şi doamnelor, pentru că ne faceţi viaţa amară, cât mai ales plăcută, pentru că sunteţi a dracului de frumoase şi ne luaţi minţile când ne credem cocoşii cocoşilor, pentru că aveţi sâni apetisanţi, funduri perfecte, siluete de sirene, picioare delicate, păr mătăsos... toate pe care nu le mai observăm când ne îndrăgostim de o singură privire şi pentru multe alte motive care nu-şi găsesc acum cuvinte în mintea mea, pentru toate acestea deci vă doresc ani mulţi şi cât mai fericiţi!

2008-03-05 23:39

io vs. calculatorul (0-1)
     media: 0.00 din 0 voturi

sigur că da băi tehnologo-dependenţi, ştiu că fără minunea asta de calculator s-ar alege praful de noi şi n-am mai ştii să proiectăm nici măcar un şurub ori a şaibă, dar pe mine a ajuns să mă cam plictisească. mă trezesc lângă un calculator, mănânc uneori lângă un calculator, lucrez toată ziua la un calculator, ascult muzică, mă informez, mă mai uit la o poză, mai bag un post la blog, mai socializez pe mess, mai beau o bere uneori când sunt obosit tot lângă calculator şi lista continuă. bă, da io unu m-am săturat. adică am ajuns să fac precum o locomotivă cu abur când îmi cade netul. plus că dacă nu găsesc pe cine vreau eu pe mess iarăşi nu e bine. ca să nu mă gândesc la propria-mi reacţie când scriu un articol, nu apuc să salvez şi se blochează word-ul. n-aţi vrea să ştiţi ce dumnezei, sfinţi, organe genitale şi alte cele bag şi scot succesiv preţ de câteva minute. care va să zică fericirea mea depinde, într-o mai mică sau mai mare măsură, de o cutie plină cu tranzistori, un ecran care se hoalbă tâmp toată ziua la mine şi un dreptunghi de plastic plin cu butonaşe pe care-l chinui, desigur, tot zi de zi. păi ce calculatorul meu facem aici domnişoarelor, doamnelor şi băi domnilor? că mai nou mi se atrage atenţia dacă 2-3 zile la rând n-am băgat nişte flotări aici pe blog. cum ar veni, calculatorul meu influenţează şi fericirea voastră. mă rog, aici exagerez niţel, dar cu scopul de a sublinia ideea, pe care sunt sigur că aţi prinso.

acum vre-un an nu eram atât de dependent. mai umblam prin parcuri, citeam mai mult (cărţi, nu site-uri), eram mai atent la norii de pe cer, la vreme, la flori, la chestiile alea pe care le vezi şi în poze frumos prelucrate în photoshop, dar care nu au aceeaşi savoare ca atunci când le vezi live. cum ar veni, mă cam calculatorizez. îmi transfer o parte din prerogativele mele de om normal unei cuti pline de căblărie şi chestii electronice. dar ăsta nu sunt numai eu, mai cunosc oamenii de genul acesta. cum facem? am o viaţă şi mi-o petrec în mare parte şăzând, ca o babă goblenistă, pe un scaun în faţa unui televizor. ceea ce nu e prea bine. nu prea îmi mai convine treaba asta. nu e bine! trebuie să umblu iarăşi după fluturaşi, curcubeu, soare, ploaie, plimbări, parcuri şi alte cele. ştiu cum, dar parcă mi-e tot mai greu să fac asta. în plus... iaca m-am pomenit făcând toată apologia asta anti-calculatoristă aici, în faţa unui monitor, pe un scaun, chinuind inutil o tastatură.

2008-03-05 19:18

niu obseşăn
     media: 0.00 din 0 voturi

a miuzicăl uan. revenind la limba română, este vorba despre o piesă de pe ultimul album al anostei (de obicei) tori amos. până să săriţi ca arşi că am făcut anostă o aşa superbă voce feminină, să vă spun că-n ultima vreme am ascultat în general numai treburi dinastea. dacă încă nu v-aţi băşicat într-atât de tare încât să fugiţi cât vă ţine monitorul de pe blogul meu, atunci vă invit să o ascultaţi pe madam tori amos, cu piesa asta. vizionare, cât şi ascultare, amândouă musai plăcute!

2008-03-05 18:35

mai nou... se qleşte
     media: 0.00 din 0 voturi

ăştia mici de la noi de la punctul, respectiv colegii care-şi bat capul cu punctele de liceu (liceeni fiind) s-au pus pe treabă. nu doar ca să se afle în treabă, ci ca să-şi dea cu părerea cât se poate de liber şi neîngrădit (şi ca cantitate, raţionalizată până acum în ediţia tipărită a ziarului, nu doar ca calitate) relativ la problemele lor. fireşte că au ales o formă virtuală, că doar suntem în plină eră informaţională. dacă se întâmplă să vă intereseze soarta lor, ce scriu, cum scriu, unde şi despre ce, atunci vă invit să daţi o fugă aici şi să vedeţi cu proprii (cu un i bă!) ochi despre ce e vorba. normal că fiind la început nu veţi găsi site-ul plin ochi de materiale, dar aveţi şi voi puţintică răbdare!

update: toţi care colaborează la punctele de liceu sunt de fapt toate, că-s ele, fetele. deci scuzaţi masculinul din "ăştia mici" şi "colegii". dacă tot i-am dat drumul aşa... aşa să rămână.

2008-03-04 14:36

dus la împărăţie (II)
     media: 0.00 din 0 voturi

a doua zi dimineaţa m-am lovit de o nouă chestie vieneză pe care nu o bănuiam nici din greşeală: asiaticii. la hotelul la care am stat nu cred că exagerez deloc dacă spun că aproximativ 80% dintre cei cazaţi erau chinezi, japonezi, vietnamezi şi alte naţii de prin zonă. ba mai mult, chiar unul din recepţioneri era asiatic. şi cum coboram eu la micul dejun pe la ora 8, mereu dădeam de ei deja cu gurile până la urechi de fericiţi, toţi mişunând după mâncare ca lăcustele. oricum... sunt tare ciudaţi. adică eu dacă mă trezesc mai devreme de 8, vreo jumătate de oră nu prea sunt bun de nimic, până nu apuc să mă dezmeticesc, să văd pe ce lume trăiesc şi alte cele, pe când ei deja la ora 8 curăţaseră un rând de mâncare de pe mese, deja chicoteau de râs şi mişunau ca ursuleţii duracel. bun... m-am obişnuit cu ei la hotel, dar nu erau numai pe la hotel. pe stradă tot al doilea al treilea om pe care îl întâlneai era din asia, motiv pentru care şi magazine cu chestii asiatice erau destul de larg răpândite.

a doua zi, fără să fi apucat încă să mă trezesc prea bine, eram deja pe drum spre st. polten, pentru ca mai apoi să mergem şi spre krems. astea fiind două orăşele de-a lor, nu mai mari decât... să zicem un reghin. în st. polten, la intrare, după ce-am coborât de pe autostradă, prima impresie a fost că am intrat în comuna... daneş să zicem, care e printre cele mai curăţele de la noi. bineînţeles, dacă e să vorbim de civilizaţie, st. polten e deja muuult prea greu de comparat cu daneş. după ce-am trecut de primele străduţe cu case, am nimerit fix în buricul târgului. peisajul deja se schimbase uluitor. de la filmul de epocă de la intrare am plonjat direct într-un science fiction. ne-am lăsat maşinile, desigur, într-o parcare subterană, am urcat două nivele ca să ajungem la cota zero, după care am intrat într-o clădire administrativă, cu un soi de uşi ce se deschideau singure, dar nu ca astea ce le mai vezi pe la noi, ci curbate. curăţenia era literă de lege, de puteai să te plimbi ca prin propria baie, lifturile, culmea, veneau extrem de rapid, în clădire lumea chiar lucra, birourile erau chiar faine şi foarte bine ordonate... cum să vă zic eu... totul pe dos faţă de la noi. bla bla bla... am pierdut vremea cu treburile noastre, după care am plecat spre krems. krems ăsta e tot un fel de reghin, dar industrializat până la dumnezeu şi înapoi. ne-am trezit imediat după ieşirea de pe autostradă într-o parcare supraterană etajată pe vreo 3-4 nivele, chiar vizavi de o gară cu ţâşpe mii de linii şi îmbârligături feroviare. oricât de tare ar fi fost peisajul pentru un inginer, de pildă, pe mine mă plictisea îngrozitor. cu toate acestea, după ce ne-am terminat programul de holbat pe la diferite proiecte, ne-a rămas timp să zăbovim şi prin centrul orăşelului. supriză de proporţii: m-am trezit într-un soi de sighişoară, fără ziduri fortificate, însă cu acelaşi tip de clădiri şi străduţe. suuuperb! cu atât mai mult cu cât nu mă aşteptam ca după grămada de fier şi beton din partea industrială să dau de aşa frumuseţi.

ne-am întors la viena la hotel, iar înainte de cină ne-a rămas vreo oră jumătate de plimbare pe maria hilfer strasse. nu nu, nu e curvă chestia asta, ci e o stradă de vreo câţiva kilometri, plină numai cu malluri, magazine, magazinaşe şi tot felul de chestii unde îţi poţi omorâ un buget considerabil. după ce am "spart" şi eu vreo 25 de euro, m-am dus înapoi la hotel pentru cină. am terminat şi cu socotelile interne, iar unui coleg din delegaţie i s-a pus pata să meargă la schonbrunn (sau... mă rog, cum s-or fi scriind). dar musai, neaparat, sub nici o formă, nici în ruptul capului nu avea să plece din viena fără să treacă pe la castelul cu pricina. cum a doua zi plecarea era stabilită pentru ora 7:30, el şi-a pus în cap că va merge la schonbrunn pe la 5:30. l-am întrebat de ce nu merge acum (asta fiind pe la 21:00), că doar tot noapte va fi si la 5:30, ca şi acum. dăăăă!!! "da te... la asta nu gândit" îmi zice unguru meu şi mă cheamă să mă duc cu el, că plăteşte el taxiul.

când am ajuns şi am intrat în curtea palatului vreo 15 minute n-am reuşit să ne găsim cuvinte... vorbeam doar prin intermediul interjecţiilor. după ce ne-am revenit cât de cât ne-am chinuit o buuuună bucată de vreme să-l prindem cât mai mult în poze. greu, dar până la urmă aproape că am reuşit. după care ne-am dat seama că de fapt tot complexul e imens, întrucât are un fel de curţi interioare, închise de nişte clădiri lungi pe post de ziduri. concluzia: palatul schonbrunn poate fi prins într-o singură poză doar de prin elicopter.
dacă tot venisem până la castel, am zis că ar fi fain să luăm un taxi şi să ne plimbăm oleacă pe bulevardele vieneze. cum un negru tocmai oprise taxiul în faţa noastră, ne-am suit şi am pornit la drum. taximetristul, o bucată de om de vreo 2 metrii lungime, solid ca un elefant african, a fost tare de treabă şi s-a apucat să ne explice cum stă treaba cu clădirile pe lângă care tocmai treceam: în dreapta vedeţi clădirea operei, there you can see the parlament, aici suntem în curte la palatul regal al unei dinastii, nu mai ştiu exact cum îi zice (era palatul hohenzollern-ilor... deşi iarăşi cred că n-am scris bine), aici e hotelul imperial unde stau toţi şefii de stat care trec prin viena, aici e sediul opec, aici e cea mai nouă clădire înaltă din viena, aici e parcul de distracţii, ni acolo şi roata mare şi credeţi-mă că e mai mare decât pare, acum trecem peste dunăre, iar jos pe mal puteţi observa aleile acelea late şi iluminate pentru pietoni. ştiţi de ce nu circulă nimeni pe acolo? nu. pentru că te atacă drogaţii, aşa că se folosesc numai vara, când e multă lume. acolo puteţi vedea cea mai scumpă cafenea din veneţia, unde vin toate vip-urile... şi tot aşa ne-a plimbat negrul nostru din siera leone, preţ de vreo jumătate de oră, iar când am ajuns înapoi la hotel am plătit 25 de euro, cu tot cu bacşiş. acuma vă întreb: ştiţi dumneavoastră vre-un tur al vienei care poate fi făcut în jumătate de oră cu 25 de euro? eu nu.

în mare... cam asta a fost treaba cu vizitatul vienei. acuma stau şi mă gândesc dacă să vă spun câte ceva despre bravii noştri colegi de delegaţie cu peripeţiile lor la datul cu capul de civilizaţie. despre acestea, probabil, într-unul din episoadele viitoare. până atunci, dragi cititori şi cititoare, vă somez să mergeţi în viena! altfel... aţi cam trăit degeaba.

p.s. vreo câteva poze puteţi vedea aici, pe profilul meu de pe haifaiv, întrucât ablogul nu stă foarte bine la procesatul şi afişatul pozelor. aşa că daţi click acolo la albumul "prin străinătăţuri".

2008-03-03 14:34

dus la împărăţie (I)
     media: 5.00 din 2 voturi

după cum spuneam, fusei la viena, la împărăţie, să vedem cum stă treaba la ei (austriecii) cu locuinţele construite în regim de parteneriat public privat. mai pe româneşte subvenţionate de stat. bon!
pentru mine a fost prima dată când am scos nasul din românia spre vest. până acum am ieşit o singură dată din ţărişoară spre bulgari, ca să ajung la greci. care greci sunt şi ei destul de în faţa noastră, însă mai au şi ei de recuperat până să-i ajungă din spate pe austriecii de care vorbesc eu.
norocul meu a fost că am mers cu maşina, deci am avut ocazia să trec prin ungaria, care e mai avansată decât noi la infrastructură, civilizaţie şi alte cele, dar nu atât de civilizată ca austria. care va sa zică am avut un tampon între (ne)civilizaţia românească şi civilizaţia lor, a celor din vest. chiar şi aşa, când am dat de drumurile ungurilor se observa că e deja altceva. ne-am suit pe autostradă la debrecen şi ne-am dus aţă până la viena. acesta fiind un fel de şoc pentru noi, unde compania naţională de autostrăzi manageriază doar două drumuri, la care noi le zicem autostrăzi, dar care de fapt nu joacă chiar în filmul acela cu autostrăzi. iarăşi şoc la momentul la care am văzut că autostrăzile ungurilor sunt mai nasoale decât ale austriecilor, care au şi panouri mari ca să poată dormi liniştiţi locuitorii din satele, comunele, orăşelele ori municipiile pe lângă care trece autostrada cu pricina. ceea ce la noi nu există nicăieri. bla bla bla... şi am ajuns la viena. (ca să fie şi cu rimă)

prima întrebare pusă în mintea mea la intrarea în viena a fost "unde mama zmeului îşi ţin ăştia maşinile?" pe stradă, noapte fiind, deci toată lumea dormitând, vedeai câte-o maşină la 100 de metri. lucru care la noi... nu prea se întâmplă, ele fiind parcate bară la bară, pe locuri de parcare , străzi, spaţii verzi, trotuare, intrarea în garaje etc. la ei nu. la ei pur şi simplu ziceai că au intrat în pământ. ceea ce de fapt se şi întâmplase. ca în fiecare noapte de altfel. dar nu în pământ ca cimitir, ci în pământ în parcări subterane. care parcări subternare la noi sunt subtile lipsind pe alocuri cu desăvârşire. mai apoi trotoarele şi străzile... adică eu nu credeam că există în lumea aceasta drumuri (pentru om, maşină, căruţă ori altceva) fără de praf. iaca la ei sunt. puteai să pedalezi pe trotuare în şosete albe şi păpuci de casă că nu ajungeai la destinaţie prăfuit din cap până-n vârful şlapilor. benzi pentru biciclete?! la noi? be serious man! ce naiba sunt alea? eh.... ei au aflat. şi nu numai că au aflat, dar le-au cam şi implementat, aşa că plimbându-te cu maşina prin buricul vienei, nu vei agăţa cu oglinda niciodată ghidoane de biciclete, întrucât ele circulă pe felia lor. felia lor fiind bine despărţită de felia mea, a automobilistului. bun... am ajuns la hotel, şoferul a parcat maşina aiurea, ca orice român care se respectă şi-l doare-n vârfu şliţului de reguli şi legislaţie, şi ne-am dus la somn. fireşte că a doua zi rezultatul a fost o urare de bine pusă în geam care te invită să plăteşti nişte firfirei la bugetul statului. statului lor.

aici voi sări peste partea cu programul delegaţiei mele, întrucât acolo am vizitat numai case în construcţie, blocuri, spitale pentru bătrâni... ma rog, şantiere şi alte treburi. asta, întrucât dacă vă interesează unde, cum şi de ce locuiesc ei, vă invit să citiţi punctul de săptămâna viitoare.

se făcu seară în prima zi, ni s-a terminat şi programul de căscat gura prin viena şi ne-a rămas timp vreo două ceasuri să ameţim clătindu-ne ochii pe la oareşce obiective turistice din viena. primul şoc a fost metroul: scări rulante, lifturi, scări normale, linii de metrou pe unu, două ori mai multe nivele. frumos, curat civilizat.

am ajuns în centrul istoric , ieşirea de la metrou fiind fix în faţă la catedrala sfântului ştefan. catedrală care e atât de mare încât, după ce-şi revine falca de jos la poziţia normală, următoarea fază pe care îţi perzi 20 de minute e aia în care te chinui să o prinzi toată într-o poză. lucru care nu-ţi prea iese, aşa că te duci mai departe pe străduţele centrului, în care ba dai de trei dudui care cântă din mozart, ba un dement care cântă la pahare, ba trei bonomi care cântă la chitară. şi tot aşa. după care vezi că la tot pasul dai de clădiri vechi şi foarte vechi în stare excelentă, străduţe alambicate, case vechi de locuit, magazine, cafenele, restaurante, statui impresionante, faţade impozante, pasaje pietonale prin clădiri istorice. e ceva de nedescris. dacă îţi place filmul, câteva ceasuri rămâi marcat şi umbli tot cu gura căascată. cea mai bună asociere ar fi să vă gândiţi la centrul istoric reabilitat al sibiului multiplicat de câteva zeci de ori ca grandoare şi mărime. "noroc" că nu am avut timp să stau prea mult că se înnoptase şi trebuia să mă întorc la hotel. servind un şniţel vienez cât mine de mare, mă tot gândeam dacă tot ce tocmai am văzut chiar e real, ori mintea mea a început să patineze niţel.

despre orăşelele vizitate a doua zi, palatele vienei, opera, taximetristul negru din siera leone, uliţa pierzaniei denumită la ei maria hilfe strasse (sunt absolut sigur că n-am scris corect), locurile ultra-super-exclusiviste din viena şi alte cele, rămâne să citiţi într-unul din episoadele viitoare. până atunci vă doresc să treceţi cel puţin o dată prin viena, întrucât altfel aţi trăit absolut degeaba!


 
Termeni si Conditii de Utilizare